Recviem Fericit
Îmi place să merg cu trenul; e destul de obositor în anumite cazuri, dar per total, e un sentiment plăcut să tot călătorești. Cea mai timpurie amintire a mea legată de asta este în gara din Piatra Neamț, pe la 4-5 ani când m-am urcat într-unul din vagoanele acelea supraetajate și n-am mai vrut să cobor – a fost nevoie să pornească puțin trenul ca să poată bunicul meu să mă ia pe sus și să sărim din tren cât încă mai puteam. Dar, la fel de mult cum îmi place drumul spre o anumită destinație, pe atât de mult urăsc drumul înapoi.
Ieri m-am întors cu trupa de la T4T – un drum de vreo 10 ore care a început cu lacrimi și noduri în gât care păreau să fie mere întregi înghițite pur și simplu, recapitulare x10 a tuturor pozelor care au fost făcute în timpul festivalului și SMS-uri către oamenii care-au mai rămas la cămin pentru niște ore în plus (doamne, ce groaznic să nu pleci tu primul). Trecând peste partea lacrimogenă, profund sentimentală a drumului de întoarcere, cred că există și ceva terapeutic în ritualul ăsta masochist de rememorare cu sfințenie a tuturor lucrurilor prin care am trecut timp de 11 zile – spun asta pentru că, deși încă extrem de subiectiv, vezi lucrurile puțin mai detașat.
Articolul ăsta n-avea cum să fie despre premii, cât de drăguț a fost juriul (deși este 100% adevărat), laude excesive și promisiunea melancolică de a ne revedea cu toții la anu’ din momentul în care m-am prins de șmecheria cu drumul înapoi. Nu cred că merită să-ți suprimi o experiență atât de personală într-un text scris în general, așa că m-am gândit la două lucruri: o recapitulare scurtă, succintă, sper eu nu foarte ambiguă a ultimelor unsprezece zile văzute prin ochii mei, apoi un scurt chestionar cu cele trei trupe care mi-au umplut cel mai mult din timpul de festival (Brainstorming, In The Spot și Aici).
Ghidul începătorului în relația cu Timișoara, în câțiva pași simpli: 1) Orice ar fi, ia trenul de noapte – o să ajungi dimineața la destinație, iar după duș și niște somn ești pregătit să petreci vreo patru ore cu trupa în Scârț, loc lejer la un sifon cu zmeură și cafea în căni ca acasă. Seara trebuie neapărat să te rupi în figuri în D’arc până când îți aduci aminte (spre răsărit) că următoarea zi de dimineață ai workshop de la 10. 2) Din motive ce nu au nevoie de explicații, vei începe un program intensiv de aprofundare a Colegiului Național Bănățean; vei ajunge să știi cât faci cu taxiul, tramvaiul sau pe jos până acolo cu precizie maximă, oricare ar fi ruta aleasă. Pauzele de masă powered by Quick Lunch (a se imagina o bunicuță care gătește mâncare bună pentru un festival întreg, dar sub formă de firmă de catering) se termină întotdeauna la Didi cu suc ieftin în ambalaj pompos sau eclere, iar seara spectacol la Casa Studenților. 3) Nu vei avea o relație strânsă cu somnul – profită, în schimb, de Muzeul de Artă și de toate piațetele orașului (vezi Unirii sau Victoriei) și de localurile pe care le găzduiesc; până la două noaptea, dar după ai timp destul să te plimbi șisătraversezineregulamentarpentrucădecenu. 4) Fii inventiv! (a.k.a) Petrecerea este unde vrei tu să fie, sau unde este căruțul de la Kaufland. 5) Muncitorii de la ultimul etaj n-o să te aibă niciodată la suflet, așa că nu te lăsa descurajat, mai ales în ultima noapte – cu cât mai multe fire și cabluri și boxe, cu atât mai bine. 6) Roagă-te să ai primul tren de întoarcere, ca să nu faci numărătoarea inversă cu cei rămași.
Acestea fiind spuse, m-am gândit să mă joc un pic cu cele trei trupe cu care am experimentat cel mai tare în festivalul ăsta – Brainstorming București (Irina Artenii), In The Spot Bacău (Iulia Berzunțanu) și Aici Constanța (Irina-Cristina Bogdan) – punându-le o serie de întrebări despre experiența lor, așa cum au perceput-o fiecare, cu a 17a ediție T4T.
Dacă ediția asta de T4T ar fi un gust, cu ce ai asocia-o?
I.A: Ceai de fructe de pădure
I.B: Cafea
I.C.B: Dulce-acrișor
Care sunt patru cuvinte-cheie pentru experiența ta la T4T-ul de anul acesta?
I.A: 2000 km, 2 zile (sau) totul e enervant (de) frumos
I.B: Oameni, cioacă, Brainspotting și dezordine.
I.C.B: Prieteni, distracție, muncă, teatru.
Cea mai neașteptată întâlnire?
I.A: Nu a fost o întâlnire cu o persoană, ci cu un spectacol de teatru – Hotel PM.
I.B: Cred că mă așteptam la altceva când urma să întâlnesc scena pe care aveam să jucăm. M-am simțit puțin ca la un blind date nereușit, pentru că mă așteptam la ceva mai „accesorizat”, dar până la urmă a fost foarte bine, pentru că spațiul ni l-am creat noi. Eu zic că am rămas prieteni.
I.C.B: Întâlnirea cu monitoarea – a fost neașteptată pentru ea, căci am luat-o prin surprindere așezându-mă foarte ușor în spatele ei exact când voia să mă sune.
Ce concluzii ai tras după ediția care tocmai s-a terminat?
I.A: Timișoara este un oraș în care m-aș muta cu tot dragul. Dacă chiar vrei ceva poți ajunge să obții acel lucru. Cel mai frumos e să fii înconjurat de oamenii dragi.
I.B: Unde-s mulți puterea crește –asta pentru organizatori, care erau cam puțini pentru numărul de participanți, lucru care a atras unele răutăți. Omul sfințește locul – pentru trainer; am avut cel mai fain trainer din lume în cadrul festivalului. E un om deschis și a acceptat ușor cam orice bazaconie care plăcea nouă și ne-a făcut să ne simțim extrem de bine, iar eu cred că asta contează cel mai mult.
I.C.B: Atelierele au fost geniale, spectacole superbe, dar cam șubredă organizarea.
Momentul preferat de bloopers din timpul pregătirii spectacolului?
I.A: Atunci când improvizam pe situația dată și descopeream lucruri pe care să le spunem, care se potriveau extrem de bine și erau amuzante, cred. Greșelile și schimbările din timpul spectacolului au fost totuși mai bune.
I.B:Una din repetițiile unui cuplu din spectacolul nostru, ei jucând un tată și un fiu asiatic. Erau incredibili când venea vorba de a transforma cuvinte din română în într-o limbă inventată. Am râs incredibil de tare, iar pentru cei care lucrau în clasa de sub noi – îmi pare rău pentru zgomot, pentru că mulți dintre noi am căzut pe jos de râs.
I.C.B:Atunci când un balon cu apă l-a ratat la milimetru pe unul din colegii de trupă, sau atunci când s-a rupt firul cu care era suspendată chitara [referință de spectacol] și aceasta a căzut.
BONUS: Trei lucruri/locuri de văzut/experimentat în Timișoara?
I.A: Hamacul din Scârț de unde te ridici foarte greu pentru că e prea bine acolo, dar și pentru că ai nevoie de ajutorul cuiva. Teatrul German de Stat Timișoara. Trebuie să bei o limonadă cu fructe de pădure în Urban, e cea mai bună din lume.
I.B: Scârț, La Căpițe și malul Begăi
I.C.B: Să mergi cu prietenii și să strigați „panică panică panică! Wow” într-un loc public, să vizitezi Muzeul de Artă și să bei un suc în Cuib.
Cam asta a fost, cred. Poate că ne strângem din toate colțurile țării din nou, la anul.
Mi-ar plăcea asta.
