Copiii sunt bine
Articolul ăsta a fost scris la un pahar de limonadă în Cuib ( cine știe, apreciază ). Cred că sunt destul de puține orașe în care am mers care au reușit să mă electrizeze cu atât de multă energie încă din prima, cum a făcut Timișoara de când am ajuns aici joi, la șapte dimineața pe ploaie torențială.
E vorba de un șir de întâmplări destul de amuzante cum am ajuns să scriu acum de lângă geamul care duce spre o curte interioară care mă face să cred că întreaga Timișoara trișează la Miss Univers-ul orașelor, dar ca să mă rezum la niște întâmplări succinte, vizita mea aici se datorează faptului că Brainstorming a fost acceptat la T4T, unul dintre cele mai vechi festivaluri de teatru din țară, iar printr-un șir de analogii s-a întâmplat să anturez Plicul în universul ăsta buimac de somn și în același timp incredibil de dinamic pe care-l reprezintă bula în care gravitează festivalul. Tot orașul știe că suntem „de la festivalul ăla de teatru”, „copiii veniți de peste tot la noi în Timișoara” – este atât de oficial totul că Primăria a făcut astfel încât badge-urile noastre să fie considerate abonamente la tramvai, privilegiu de care nu am apucat să mă bucur încă, dar mă mănâncă în tălpi să flutur tacticoasă legitimația în fața controlorului.
E finalul celei de-a patra zile de festival deja, iar prima parte a sa ( atelierele de măiestrie ) a luat sfârșit. Cele nouă trupe participante au avut de ales între șase workshop-uri specializate, regie, scenaristică, circ, comedia dell’arte, improvizație și coregrafie, urmând ca timp de trei zile să construiască bazele unei înțelegeri în domeniul pe care l-au ales, alături de trainerii lor. Nu pun sub semnul întrebării calitatea instructorilor, pe care i-am tot auzit fiind ridicați în slăvi în pauzele de masă petrecute pe scări sau alte borduri ale Colegiului Bănățean, dar sunt sigură că n-ar fi fost un succes la fel de mare dacă participanții n-ar fi fost atât de amestecați între ei, fiind din start obligați să iasă dintr-o zonă plictisitoare de confort antisocial.
Pe lângă activitățile care implică adolescenții veniți aici în mod direct, am văzut până acum trei spectacole invitate absolut excepționale. Primul, chiar după festivitatea de deschidere, a fost „Ferma Animalelor” făcut de Auăleu Teatru – un spectacol pe care l-am revăzut, dar cu o atenție neschimbată, câștigată prin mici schimbări de la spectacolul inițial pe care le-au picurat în spectacol. Al doilea a fost „Hotel PM” a.k.a în festival drept „cea mai surprinzătoare scenografie posibilă”, un spectacol de teatru-dans după care am avut din nou, după destul de multă vreme, senzația că nu mai știu să merg corect, sau cum mă cheamă, sau ce fac cu viața mea. În seara asta am văzut „Amintiri din epoca de școală”, cu Alexandru Potocean și Katia Pascariu pe care am adorat-o cu un an mai înainte la ID Fest, când a venit și a zdruncinat tot teatrul Bacovia cu one woman show-ul „Copii răi” – amândouă pe același tipar, același manifest de teatru educațional, dar incredibil realizate și extrem de potrivite pentru empatie și conștientizarea unor adevăruri care de cele mai multe ori își găsesc rezolvarea în presa străină sau în fundul întunecat al conștiinței.
În vreo jumătate de oră se închide Cuib, dar „nu-i bai” – orașul ăsta este atât de frumos încât nu m-ar deranja să rămân blocată în T4T, cel puțin un an.
